Cartofi cu smantana in doua moduri

Pin on PinterestShare on FacebookEmail to someoneGoogle+

De curand mi-am cumparat Cartea de bucate a Silviei Jurcovan si rasfoind prin ea, am gasit o sumedenie de retete pe care planuiesc sa le incerc, desigur cu aportul personal la fiecare reteta, cu adaos de condimente, ingrediente in plus si … un final delicios… Pentru ca n-am mai gatit demult cu cartofi, deoarece prefer orezul, pastele sau cuscus-ul, am ales azi doua preparate simple cu cartofi, fara prea multe dichisuri si complicatii. Totodata pentru ca in ianuarie gazda Provocarii Dulce Romanie, respectiv Andra @ Menta si Rozmarin a ales ca si ingredient principal cartoful, m-am pus pe treaba si am pregatit din cartofii cu smantana, doua retete cu doua modalitati de servire si pregatire: una la cuptor, iar cealalta servita ca si salata.

Cartofii cu smantana la cuptor pot fi un deliciu pentru lacto-vegetarieni, dar nu numai, iar salata de cartofi cu smantana merge perfect ca si garnitura la peste pane, piept de pui pane, sau chiar si servita individual.
Pentru ca demult n-am mai scris la rubrica Stiati ca… cu bucurie va relatez azi cateva cuvinte despre Piperul Sichuan: este bogat in uleiuri esentiale care stimuleaza digestia. Face parte din ingredientele care se adauga intr-un amestec japonez de sapte condimente denumit Sichimi Togarashi alaturi de chili, coaja de portocale uscate, seminte de mac, susan negru, tamarind si alge de mare zdrobite. Amestecul este foarte iute si se foloseste in preparatele asiatice drept condiment la masa. Se asorteaza perfect cu pestele, carnea de porc, pui si rata, iar preparatele se asezoneaza cu putin timp inainte de servire pentru a nu-si pierde aroma. Este usor mai iute decat piperul obisnuit.

Cartofi cu smantana la cuptor

Ingrediente:
- 500 grame cartofi curatati de coaja;
- 100 ml lapte;
- 200 ml smantana;
- 30 grame faina;
- 25 grame unt pentru uns;
- 60 grame parmezan ras;
- 1 praf de nuscoara;
- 1 lingurita rozmarin;
- 1 lingurita amestec de condimente Indian masala;
- sare si piper dupa gust.
Optional: 2-3 catei usturoi pisat.

Mod de pregatire:

Se spala si se curata cartofii de coaja, se taie cubulete si se pun la fiert in apa clocotita cu putina sare. Eu am cantarit cartofii dupa ce i-am curatat de coaja si i-am taiat. Pentru ca am gasit printre ustensilele de bucatarie ale mamei mele un instrument tare ingenios de taiat cartofii pai, l-am folosit pe aceasta ca mi-a placut tare mult si dupa ce am taiat primul cartof… cica de test, nu l-am mai lasat din mana, asa incat toti cartofii au fost taiati ca pentru pai. Insa, in mod normal, cartofii se taie cubulete. Se lasa la fiert pentru 15 minute sa nu fie prea moi, se scurg de apa si se torn apoi intr-un recipient de sticla sau de ceramica, rezistent la cuptor. Eu am primit recent castronase (boluri) termorezistente pentru cuptor de 350 ml si am folosit doua dintre acestea, impartind cantitatea in cele doua boluri. Vasul trebuie uns in prealabil cu unt. Faina se amesteca cu laptele rece pentru a nu forma cocoloase, adaugata putin cate putin, apoi se pune smantana, si se continua amestecarea pana la omogenizare. Se adauga condimentele si ierburile, optional, si dupa preferinte, insa rozmarinul ar fi chiar indicat ca sa aromatizeze cartofii. Se presara deasupra parmezanul, se adauga sare si piper si se da la cuptorul incalzit la 190 de grade pentru 15 minute. Puteti inlocui parmezanul cu branza de burduf, cascaval sau telemea. Daca va place, puteti adauga si usturoi pisat.
Se serveste cald.

Salata de cartofi cu smantana 

Ingrediente:
- 250 grame cartofi curatati de coaja;
- 350 ml smantana sau iaurt grecesc;
- 1 lingurita busuioc;
- 1 lingurita amestec italian de condimente (sau oregano);
- sare de mare roz de Himalaya;
- piper Sichuan macinat;
- 2 catei de usturoi (neaparat).

Mod de pregatire: 
Se spala si se curata cartofii, se taie cubulete, se pun la fierb pentru 20 de minute cu putina sare. In locul cartofilor puteti folosi porumb fiert, care se potriveste si mai bine ca si garnitura langa peste sau pui pane. Dupa ce cartofii s-au fiert, se scurg de apa intr-o sita, iar apoi se aseaza intr-un bol impreuna cu smantana sau iaurtul. Adaugati usturoi pisat, condimente, sare si piper dupa gust, si gata salata.

 

Serviti un bol de sanatate, aromat si usor!

6 Comments

  1. tare mult imi place ce-ai pregatit aici! felicitari din suflet!
    P.S. si eu apreciez mult cartile gastronomice, mai ales cele care au retete cu mancaruri sanatoase. eu astept acum sa-mi vina la posta cartea cu retete vegane a Ligiei Pop!

    Reply

Leave a Comment.