Pin on PinterestShare on FacebookEmail to someoneGoogle+

Esentele tari se gasesc in flacoane mici!

“Bucataria cu Mirodenii” s-a nascut intr-un tarziu de decembrie 2011, din dorinta de a oferi retete variate bazate pe ingrediente sanatoase, naturale si o gama diversificata de condimente si ierburi, mai mult sau mai putin cunoscute, care sa le confere o nota de noutate si exotism.
Sunt pasionata de arta culinara si imi place sa-mi dau frau liber imaginatiei cand vine vorba de mirodenii. In bucataria mea, sunt propriul meu artist, deoarece aici imi pot lasa imaginatia sa creeze cele mai neasteptate combinatii de mirodenii.

Mi-am propus prin acest blog sa…
… incurajez femeile sa uite de termenul desuet de gospodina, caruia i se ataseaza implicit eticheta de “femeie la cratita” si sa va propun in schimb sa deveniti adevarate artiste in arta culinara, pe un taram propriu unde sa creeati cele mai interesante si surprinzatoare combinatii de ingrediente si mirodenii;
… va impartasesc tot ce stiu despre condimente de pe intreaga planeta, atat in ceea ce priveste modul lor de utilizare, cat si beneficiile lor pentru sanatate. In acest sens, modul de utilizare va fi descris in reteta propriu-zisa, iar beneficiile lor va vor fi dezvaluite in cadrul rubricii Stiati ca..;
… creez o punte de comunicare intre cei pasionati de arta culinara, astfel incat sa putem schimba impresii despre diverse retete, mirodenii, sfaturi sau ponturi legate de bucatareala moderna in general.

Bucataria mea se numeste “cu Mirodenii” pentru ca folosesc o gama diversificata de mirodenii in preparatele mele; in acelasi timp “mirodenii” exprima dorinta mea de a inmiresma preparatele atat prin adaosul de condimente, cu tenta usor picanta, cat si prin inedit.

Cunoscand condimentele, va puteti cunoaste si pe voi. Spre exemplu, eu am aflat ca in zodiacul condimentelor, eu sunt Piper. Are sens oarecum deoarece sunt la fel si eu: apriga, iute, surprinzatoare.
A propos, Stiati ca… in dieta ayuverdica, condimentele joaca un rol important, fiind clasificate pe zodie, in functie de caracteristicile individuale ale fiecarei persoane, iar cunoasterea acestora poate fi folosita in tratamente naturiste eficiente pentru anumite afectiuni?

Nu veti gasi pe blog retete traditionale si nici prea multe preparate din carne, deoarece incerc sa reduc consumul acesteia… in timp, si, nadajduiesc sa renunt pe viitor. Dar pana atunci, veti mai regasi in treacat retete pe baza de pui si de peste, bineinteles condimentate pe si cu masura.

Experimentez permanent, aduc noutate retetelor si ma dezvolt din punct de vedere culinar, cu fiecare reteta pregatita, farfurie pozata si postata.

Poftiti de va delectati cu picanteriile mele!

Sugestiile, propunerile si gandurile voastre sunt binevenite la finalul fiecarei postari.

Daciana
Tg.Mures

Leave a Comment.